Rețeta simplă de mucenici – un mod de a te distra împreună cu familia!

Săptămâna asta am facut o idee să se materializeze: am facut mucenici la fel cum facea bunica mea cand eram eu mică, împreuna cu soțul meu.

Dar ce sunt mucenicii? Opturi din coca pe care le fierbem în apă, dar ce înseamnă mucenicii pentru noi, sau ce ar trebui să însemne?

În ziua Mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea sfinților, 40 de colaci numiți sfințimucenici sau brădoși.

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sebastia, prăznuită pe data de 9 martie, s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional dinaintea creștinării și a generat o sărbătoare tradițională din România și Republica MoldovaMucenicii sau Măcinicii.

În acea zi, se face curățenie mare în gospodării, incinerându-se gunoaiele strânse numai cu foc adus din casă, pentru a duce căldura din casă și afară. În credința populară a Românilor, în ziua Sfinților Mucenici se încheie zilele babelor, zile capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să alunge gerul, sau jocul copiilor peste foc.

În Moldova, mucenicii, numiți sfințișori, au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.

În Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitata pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.*

Dupa o scurta incursiune în lumea tradițiilor, revin la rețeta de mucenici muntenești.

 

Am început făcând curat pe blatul de lucru și pregătind ingredientele necesare pentru mucenici(pentru coca):

  • 2 căni mari sau 500 grame de făină
  • Sare
  • Un pahar de apă
  • 2 aparate de mucenici
  • Un sucitor
  • Făină, pentru a pune pe blatul de lucru și pe o coala mare de hârtie(pregătită pentru opturile de coca)

Am început prin a pune făina într-un castron, un praf de sare și am început să adaug apă, în timp ce o incorporam cu un deget. Am continuat să adaug apa pe măsură ce coca se transforma într-o masă lipicioasa(dacă este prea lipicioasă, adăugați făină).

Am continuat să frământ coca în castron încă 10 minute, apoi am rupt o bucată pe care am pus-o pe masă (după ce am presărat făină în prealabil), pe care am mai frământat-o puțin.

Am luat sucitorul pentru a face o foaie subțire și m-am apucat de decupat mucenicii, procedând la fel cu toată coca, mai puțin o bucată, pe care am folosit-o pentru a face niște turte, pe care le-am copt pe tigaia de clătite (bunica mea le făcea pe plită).

După ce am terminat, i-am pus la uscat pe o coala mare, acoperite cu o alta.

Am lăsat mucenicii la uscat 2 zile(la temperatura camerei), astfel încât pe 8 martie, seara, să fie uscati, tocmai buni de gătit.

Pentru ”ciorba” de mucenici aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • Nucă tocată mărunt sau zdrobită,
  • Scorțișoară,
  • 200 gr de zahar(eu am pus mai puțin),
  • 2 pliculețe de zahăr vanilat,
  • Coajă de lămâie și de portocală
  • Esență de rom

Am luat o oală de 6 Litri, în care am pus 3 Litri de apă (deoarece eu nu am folosit toată coca pentru mucenici), și am pus-o la fiert. Așteptați să dea în clocot pentru a adăuga un praf de sare, adăugați mucenicii și dați focul mai mic, lăsați „opturile” la fiert pentru vreo 20 de minute.

*Să nu uitați să mai amestecați în oală din când în când.

Adăugați zahărul, amestecați până se topește, opriți focul și puneți în oală zahărul vanilat, coaja de portocală și de lămâie, un strop de esență de rom(eu așa am facut).

Scorțișoara și nuca se presară în farfurie, după placul fiecăruia.

Aveți mai jos rezultatul final!

Sa aveți poftă!

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mucenici

http://gurmandino.ro/2011/03/10/mucenici-muntenesti-dobrogeni/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *